Jurămintele de nuntă

Ziua cea mare din viaţa voastră se apropie şi nici nu vă daţi seama cum trece timpul. Cu paşi repezi ajungeţi în momentul în care trebuie să îmbrăcaţi rochia de mireasă şi costumul de mire, invitaţiile au fost împărţite deja prietenilor şi rudelor voastre şi pe ultima sută de metri au rămas jurămintele de nuntă.





Aşa cum am împrumutat Valentine’s Day şi Halloween treptat şi-a găsit locul în cultura românească şi acest obicei care este mai mult practicat în Statele Unite. Dacă vreţi un eveniment cu un moment unic şi plin de originalitate puteţi include aceste jurăminte de care o să vă amintiţi toată viaţa.
Având nenumărate surse de inspiraţie, atât de multe poezii şi cărţi, filme, melodii, prieteni jurămintele de nuntă pot fi scrise de către voi împreună sau separat. Important este să aveţi în minte toate motivele pentru care vă iubiţi, clipele de fericire, momentele grele, planurile şi visele pe care le-aţi făcut împreună, promisiunile făcute unul celuilalt.





Dacă scrieţi împreună jurămintele vă puteţi ajuta cu idei, amintiri plăcute sau amuzante din viaţa voastră sau chiar citate. Dacă decideţi să vă scrieţi jurămintele separat veţi face o surpriză plăcută persoanei iubite în momentul când le va auzi pentru prima dată rostite plini de emoţie şi iubire, în faţa invitaţilor plini de emoţie şi iubire.





Jurămintele de nuntă pot fi amuzante, de dragoste, emoţionante, cel mai important este însă să aducă atât ascultătorilor cât şi vouă zâmbetul în suflet.





Aceste jurăminte trebuie să vă reprezinte, să vă regăsiţi în ele pentru că ziua este despre voi, voi sunteţi persoanele principale din poveste şi trebuie să rămâneţi cu amintiri frumoase.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Texte pentru invitatia la banchet

Culorile iernii 2019 - invitatii de nunta Publiserv